Auzisem de la mai mulţi prieteni ''ce tare a fost la Electric Castle, trebuie să fii acolo ca să înţelegi pe deplin, că degeaba încerc eu să îţi explic în cuvinte...'' Şi iată că harnic fiind de-a lungul anului 2014 şi făcându -mi treaba bine m-am ales cu o acreditare ce îmi permitea accesul pe timpul celor 4 zile de festival.
Bucuria însă a fost dublă când am aflat că am fost ales printre cei 10 participanţi la un workshop de dj-ala organizat de Artskull şi Burn, având-ul peDj Undoo ca şi profesor de scratch-uială. Odată cu această nominalizare am primit şi o altă invitaţie, având astfel ocazia ocazia de a-i îndeplini o dorinţă mult râvnită verişorului meu drag, aceea de a participa şi el la Festival.
De dimineaţă am ieşit la ocazie, nu a trebuit să stau prea mult cu foaia de CJ în faţă căci am şi prins o maşină ce ne-a lăsat în apropiere de Cluj Arena. Îmbarcarea era semnalizată de la depărtare iar biletele pentru autobuz se puteau procura repede şi la un preţ decent. dacă luai în calcul doar acest prim amănunt, reuşeai să realizezi că întradevăr organizatorii sunt profesionişti 100%.
Prima zi : Odată ajunşi în Bonţida, am coborât la Biserică şi curioşi fiind am început să cercetăm terenul. Sătenii, isteţi fiind şi cu spirit întreprinzător te îmbinau cu bere, mici, plăcinte etc la tot pasul.Cred că au făcut profit cât nu vor mai face în tot anul.
Am oprit pentru o primă gustare iar apoi ne-am aşezat frumuşel la coada de bilete. Eu am trecut la alt ghişeu de unde se ridicau brăţările de acces pentru cei cu acrediatare însă surpriza a venit în momentul în care am aflat că nu e inclus şi campingul, cum de altfel fusesem informat de la început. Am înghţit în sec şi mi-am zis că treizeci de lei nu e mare brânză, pagubă-n ciuperci pe româneşte.
Când m-am hotărât să îmi iau şi bilet de camping, altă surpriză, aflu că nu se mai vindeau brăţări de camping deoarece acesta atinsese capacitatea maximă!
Ce e de făcut îmi zic, că aveam ditamai rucsacul în spate...Merg frumuşel pe drumul de la întoarcere şi îmi arunc rucsacul efectiv într-un şanţ cu buruieni, acoperind-ul cu ierburi şi mărăcini deopotrivă, chiar nu aveam chef să îl car după mine de-a lungul festivalului.
Impunătorul Castel Bannfy îşi deschidea larg porţile, pentru maiestuoasa petrecere ce emana poftă de viaţă prin toţi porii. Braţara la intrare, percheziţionarea de rigoare şi gata, deveneai oficial pentru patru zile, locuitor al domeniului Electric cu acte în regulă. O bilă albă organizatorilor şi pentru acest aspect, volunatarii şi cei de la intrare erau foarte atenţi si politicoşi deopotrivă cu petrecăreţii.
De-a lungul Festivalului puteai auzi de la franceză, engleză până la maghiară şi alte limbi, promovarea de care s-a bucurat Electric Castle se vede că a fost făcută ca la carte.
Castelul beneficia deja de un nou acoperiş, proaspăt renovat, organizatorii donând o parte din câştigul festivalui spre reabilitarea acestui frumos şi impunător monument.
La scena mare se făceau probe aşa că m-am dus glonţ la scena de reggae unde Irie Warriors prestau de zor iar dub-ul curgea melodios din difuzoare.
Akua Naru a fost primul concert la care am luat parte, îmi doream nespus să o aud live pe această artistă. Şi ea ne-a demonstrat că şi femeile ştiu să facă hip hop bun şi de calitate. Odată cu piesa, Poetry, noi publicul i-am declarat dragoste veşnică.
Au urmat Dub Pistols, cu un concert exploziv, piese cu influenţe reggae, jungle, d'n'b, mai vechi sau mai noi au ţinut publicul în priză pînă spre finalul concertului.
Vuiet mare în jur şi o nerăbdare molipsitoare deoarece pe scenă se pregăteau să urce cei care ştiu să ne facă Pielea de Găină, adică Subcarpaţi. In acel moment îmi ziceam doar în cap,'' Doamne să nu vină Delia acum...să mai întârzie un pic'' însă telefonul sună şi du-te Natty şi iesei fete în cale. Ea venea practic şi cu cortul şi de asemenea trebuia să îmi recuperez rucsacul din boscheţi. După o altă scurtă rătăcire, căci doar mă cheamă Natty Ned, ajungem în camping, punem cortul cu grijă şi dunga din nou la muzică. Căutarea cortului într-o mare de Quechua de toate culorile era o altă provocare căreia trebuia să îi faci faţă de vroiai să dormi şi tu liniştit.
Revenind la scena mare mai prindem o piesă Subcarpaţi şi aşteptăm nerăbdători ca aceasta să fie luată cu asalt de Ninja şi Yolandi, adică Die Antwoord. Aştia-s nebuni, nu sunt duşi la biserică'' aud că comentează o tipă moldoveancă, de lângă mine.
Pe Dory îl pierdem prin mulţime dar cu ajutorul mai multor, prieteni cunoscuţi atunci pe loc, îl strigăm în cor şi reuşim să îl regăsim. Un alt tip o strigă cu patimă pe Yolandi de zor, însă întrucât aceasta întârzie să apară, numai îl aud ''Fuck you Yolandi! şi dus a fost! :)
Ninja apare într-ul final, dă drumul rap-ului şi Yolandi apare şi ea la scurtă vreme. Aceştia în treninguri portocalii, cu un demon pe spate dau startul nebununiei. Ulterior li se alătură 2 dansatoare costumate în fantome. Ulterior am aflat că Yolandi a adus pe scenă şi un penis uriaş, gonflabil. Tot acest show, năstruşnic, ieşit din comun dar şi scandalos deopotrivă dacă eşti mai conservator, se doreşte a fii şi un semnal de alarmă, pe care cei 2 fraţi vor să îl tragă, referitor la nivelul de trai şi problemele cu care se frământă confraţii lor din Africa de Sud. Nu am putut asista decât la trei piese semnate Die Antwoord deoarece la scena The Wall (scena reggae) urmau să urce King Shiloh.
Aceştia mi-au uns sufletul cu piese dub dar şi piese roots reggae, liniştite şi aşezate. La un moment dat un tip vine şi mă întreabă : ''Cine-s băieţii de pe scenă ?''..când ei sunt defapt, cu devărat seniori :)
Am mai zăbovit un pic la această scenă unde cred că mi-am petrecut mai bine de trei sferturi din timpul festivalului. E greu când te prinde microbul reggae, că nu mai scapi de el.
Am mai dat o tură pe la The Stables, unde avea loc un silent party cu 3 dj ce mixau consecutiv, ascultătorului revenind-ui plăcerea de a alege canalul şi genul preferat.
Oboseala acumulată de pe drum şi-a scus cuvântul astfel că, ne-am îndreptat spre ale noastre culcuşuri.
Ziua a doua. Căldura din cort ne-a dat trezirea şi pe jumătate adormiţi fuga la duş la înviorare. Chiar dacă n-am făcut armata, am putut realiza ce înseamnă aceasta, prin duşul de 5 minute cu apă rece ca gheaţa. Cafeaua de dimineaţă ne-o beam la un magazin din apropierea festivalului, iar în timpul zilei aveai de ales între diferite workshop-uri, tolăneală în hamace sau dat huţa pe leagăne.
Ploaia a încercat să ne pună beţe în roate însă am primit pelerine şi preţ de o oră am dansat necontenit şi la Dance Garden.
Tot acolo îl zăresc spre Dex, dau fuga spre el şi dau peste două beri ale unui tip, care şi le lăsase jos pe iarbă.'' Două ore am dansat lângă ele, s-a răţoit la mine şi nu mi le-a vărsat nimeni până când ai venit tu...'' I-am cumpărat într-un final alta şi am căzut la pace.
De la ora 16:00 ne-am prezentat la The Mill, unde Undoo, ca un profesor veritabil ne-a explicat ce avem de făcut şi ne-a lăsat să şi mixăm câte două piese de fiecare. A fost prima oară când am avut şi eu ocazia să mă joc un pic la platane. Apoi a urmat o sesiune cu publicul iar spre final a fost o plăcere să mă văd din nou cu Krem căruia ulterior i s-au alăturat Doc şi Pietonu, totul culminând cu un freestlyle de zile mari.
La Main Stage am prins puţin din prestaţia celo de la The Freestylerz urmând ca apoi să luăm o mică pauză deaorece pe scenă urmau să urce nimeni alţii decât Thievery Corporation.
Pe Wikipedia stilul lor este prezentat în următorul mod : ''Thievery Corporation este un duo format din Rob Garza și Eric Hilton, doi producători americani de excepţie ce compun o muzică electronică diversă, cu caracter organic, cu multiple influenţe stilistice retrospective pe care le îmbină într-o manieră eclectică şi elegantă. Inspiraţia lor se bazează pe elemente retrospective din bossa-nova, jazz, dub, reggae, funk, muzică orientală, afro-beat, shibuya-kei, soul, psychedelic, pe care le distilează în concepte moderne precum downtempo, trip-hop, acid-jazz, reggae. O bună parte din piesele lor au un tempo mediu, dansabil, fiind marcate în acelaşi timp de tonalităţi relaxante, de o eleganţă sofisticată.''
Şi cu mâna pe inimă recunosc că a fost unul dintre cele mai încărcate de emoţie concerte la care am putut să iau parte până în momentul de faţă. Ambianţa creată de aceşti magicieni ai sunetului a fost incredibilă, dacă închideai ochii deja simţeai aproape că levitezi. Dacă vrei relaxare atunci ascultă Thievery Corporation!
Pe scena Electric Castle însă pe lângă acel sitar care suna întradevăr divin, s-au perindat cel puţin 6 sau 7 vocalişti/e, fiecare cu o prestanţă şi un caracter aparte. Cu fiecare acord simţeam că îmi picură în suflet lapte şi miere deopotrivă iar pe buze mi-a rămas blocat un zâmbet, preţ de mai bine de o oră şi jumătate.
Puternicele accente din muzica reggae şi cei doi artişti cu dred-uri şi palarii cochete, create în stil oriental m-au cucerit pe deplin.Numele lor însă a rămas până în momentul de faţă un mister, poate mă ajută cineva cu acest aspect. :)
De două ori au fost rechemaţi pe scenă de cele aproape 30 de mii de suflete şi de fiecare dată s-au întors parcă cu şi mai multă pasiune.La final întreaga scenă era plină ochi aproape de oameni întrucât cei din public au fost ajutaţi să urce şi să danseze şi ei pe scenă. Dacă m-am întrebat vreodată cum sună muzica din rai, acum îmi e clar, Thievery Corporation de acolo vin, pe mine m-au câştigat pe deplin!
După Thievery numai bine au intrat la The Wall cei care au în spate 30 de ani de muzică şi anume : Channel One Soundsystem.
Şi de ce vibe am putut să avem parte...Prin muzica lor şi mesajele paşnice de pace şi iubire, aceştia au ţinut o foarte strânsă legătură cu publicul. Chiar am rămas plăcut surprins de marea de oameni ce au venit să îi asculte. M-a amuzat de asemenea momentul în care, Jah T după ce a făcut câteva reglaje şi-a îndreptat atenţia spre cel care se ocupa cu sunetul şi i-a spus ''This is how a real sound shoud soud'', punând-ul puţin la punct pe respectivul individ.
Ras Kayleb în timpul show-ului a atras atenţia publicului spunându-le : ''We are at Electric Festival but electricity is artificial, the real energy is inside each and every one of you''. Poate la anul vor venii cu un Sound System adevarat, atunci să vezi vibraţii pozitive.
M-am întors la cort doar în ideea de a-mi lua o bluză însă am căzut lat şi somn de voie. Pentru mine clar a fost cea mai reuşită seară a festivalului.
A treia zi. Deja era sâmbătă şi noi pierdusem noţiunea timpului. Practic ne doream să intrăm într-o buclă atemporală şi să rămânem acolo forever. Puţină panică mi-am luat când am realizat că era deabia începutul celei de a treia zi şi ultimele mele token-uri se duseseseră cu o noapte în urmă pe o porţie de cartofi şi doi mici. :) Oricum mai aveam prieteni, nu îmi făceam griji iar scumpul meu văr fiind mai econom decât mine, mă bazam pe el să mai salveze din bani. Preţurile însă trebuie să recunosc că au fost decente, pentru orice buzunar.
In acestă zi majoritatea sau delectat cu urmărirea bikeri-lor ce se încălzeau prin sărituri, pentru concursul ce urma să aibă loc spre seară sau dansând pe ringul de dans din cadrul vagaonului amenajat de către Booha Bar
Tot în acea zi am primit şi cel mai simpatic compliment din partea Deliei : Tu eşti clovn la cap! :)
După masă m-am prezentat din nou la şcoala de dj-ală, am făcut primele scratch-uri din viaţa mea şi l-am mai ascultat încă o dată pe neobositul Krem, căruia i-au sărit în ajutor Pietonu, Afo dar şi Bălan, pentru o altă sesiune de rime pe loc. Câştigătorul concursului şi a cursului de dj-ala marca Artskul ce se va ţine din toamnă din nou în Bucureşti a fost desemnat în persoana lui Slim Rocka, un foarte talentat dj din Cluj.
Seara am prins puţin din Bonobo care suna bine însă m-am retras la scena de reggae unde bunul meu prieten King Julien împrăştia de zor vibraţii pozitive.
Au urmat unul dintre selectorii de la Mungos Hi Fi însoţit de maşinăria de vibe denumită Solo Banton. El s-a distrat de minune alături de public şi a întreţinut atmosfera mai bine de o oră şi jumătate. Puţini artişti se pot lăuda cu o dicţie şi un joc de cuvinte, aşa cum îl are Solo Banton. Piese noi şi vechi, majoritatea digital ne-au făcut să zburdăm până spre dimineaţă iar la final să ne pară rău că s-a terminat totul parcă prea repede.
Au urmat Blazing Vibesoferindu-ne o porţie sănătoasă de dancehall îmbinat cu hip hop, urmaţi fiind de Sara Alexander la butoane. A fost singura dimineaţă în care am reuşit să prind răsăritul în picioare, mândru fiind nevoie mare de aşa performanţă. Pe la vreo 06 am dat şi eu într-un final bir cu fugiţii.
A patra zi. Ultima zi din festival a fost practic şi cea mai grea, eram aproape un zombi ce încerca cu greu să îşi mai păstreze din rezervele de energie întrucât mai avea încă o noapte de rezistat, pe baricade.
Poveşti, glume cu ceilalţi prieteni ce i-am cunoscut din Sibiu şi leneveală toată ziua, ne-am mai amânat din amorţeală.
Au urmat Şuie Paparude, ce au deturnat din nou festivalul, aratând încă o dată cât sunt de iubiţi pe bună dreptate de către public. M-am bucurat mai ales să îl văd din nou pe Miki, live la butoane. Dobrică era cel cu ''mâinile în aer'' iar Bean cel care hrănea publicul neâncetat cu energie vie bazată pe sunet calibrat, proaspăt scos din aparat.
Krak & Smack şi-au făcut şi ei treaba iar surpriza a venit în momentul în care organizatorii s-au decis să facă o rocadă, l-au schimbat în program pe Dub Fx adus în locul lui Rusko, cu Gramatik.
Ca să mă trezesc întradevăr am avut nevoie de un show ca al lui Dub Fx .Acesta a cântat multe piese în premieră de pe cel mai recent album al său însă finalul său a fost unul apoteotic, cu câteva piese d'n'b ce m-au scurtcircuitat şi m-au făcut să dansez ca un bezmetic, până la final.
De la Gramatik am prins din păcate doar începutul deoarece a trebuit să revin la reggae deoarece prietenul meu Gregory G Ras de la Riddim Colony urma să cânte acolo, când am ajuns eu, el îşi făcea probele de sunet.
Showul său a fost o bombă cu energie, publicul dansând pe ritmurile acestuia până la epuizare.Surpriza a venit şi aici când Dub Fx aflat în public a fost chemat pe scenă pentru a cânta împreună o piesă.
Rupţi fiind de oboseală am păşit din nou în lumea visului. :)
Oboşiţi dar fericiţi am părăsit Castelul Electric pe la amiază. Doi ţigani te îmbinau cu căruţele lor să te ducă pînă la gară cel puţin. Unul dintre ei ce e drept îţi oferea şi confort deoarece în căruţă avea două fotolii destul de comode.
Felicitări organizatorilor, celor de la Boiler şi Booha College care au dat dovadă că dacă se lucrează cu profesionalism, multe lucruri minunate se pot face şi la noi în ţară.
Mi-ar fii plăcut să îi prind show-ul lui Gramatik în totalitate, cel a lui Shiver, Forreign Beggars, K-lu & Sauce etc, dar poate la anul.
Şi poate la anul se va aduce un Sound System autentic la scena de reggae şi poate se crează o scenă separată doar pentru hip hop, asta ar fii chiar blană.
Urcatul Feleacului cu rucsacele în spate a stors din noi şi ultima picătură de energie. Am mai prins o maşină pînă în Mediaş însă pe drum ghinion, un accident ne-a ţinut blocaţi în trafic mai bine de o oră. Din Mediaş ne-a aşteptat fratele meu cu tiru şi spre miezul nopţii am ajuns într-un final şi acasă.
La anul negreşit voi fii din nou acolo, trăind din plin visul denumit Electric Castle, dacă nu în calitate de selekta, cum îmi doresc, cel puţin ca şi petrecăreţ!
Bucuria însă a fost dublă când am aflat că am fost ales printre cei 10 participanţi la un workshop de dj-ala organizat de Artskull şi Burn, având-ul peDj Undoo ca şi profesor de scratch-uială. Odată cu această nominalizare am primit şi o altă invitaţie, având astfel ocazia ocazia de a-i îndeplini o dorinţă mult râvnită verişorului meu drag, aceea de a participa şi el la Festival.
De dimineaţă am ieşit la ocazie, nu a trebuit să stau prea mult cu foaia de CJ în faţă căci am şi prins o maşină ce ne-a lăsat în apropiere de Cluj Arena. Îmbarcarea era semnalizată de la depărtare iar biletele pentru autobuz se puteau procura repede şi la un preţ decent. dacă luai în calcul doar acest prim amănunt, reuşeai să realizezi că întradevăr organizatorii sunt profesionişti 100%.
Prima zi : Odată ajunşi în Bonţida, am coborât la Biserică şi curioşi fiind am început să cercetăm terenul. Sătenii, isteţi fiind şi cu spirit întreprinzător te îmbinau cu bere, mici, plăcinte etc la tot pasul.Cred că au făcut profit cât nu vor mai face în tot anul.
Am oprit pentru o primă gustare iar apoi ne-am aşezat frumuşel la coada de bilete. Eu am trecut la alt ghişeu de unde se ridicau brăţările de acces pentru cei cu acrediatare însă surpriza a venit în momentul în care am aflat că nu e inclus şi campingul, cum de altfel fusesem informat de la început. Am înghţit în sec şi mi-am zis că treizeci de lei nu e mare brânză, pagubă-n ciuperci pe româneşte.
Când m-am hotărât să îmi iau şi bilet de camping, altă surpriză, aflu că nu se mai vindeau brăţări de camping deoarece acesta atinsese capacitatea maximă!
Ce e de făcut îmi zic, că aveam ditamai rucsacul în spate...Merg frumuşel pe drumul de la întoarcere şi îmi arunc rucsacul efectiv într-un şanţ cu buruieni, acoperind-ul cu ierburi şi mărăcini deopotrivă, chiar nu aveam chef să îl car după mine de-a lungul festivalului.
Impunătorul Castel Bannfy îşi deschidea larg porţile, pentru maiestuoasa petrecere ce emana poftă de viaţă prin toţi porii. Braţara la intrare, percheziţionarea de rigoare şi gata, deveneai oficial pentru patru zile, locuitor al domeniului Electric cu acte în regulă. O bilă albă organizatorilor şi pentru acest aspect, volunatarii şi cei de la intrare erau foarte atenţi si politicoşi deopotrivă cu petrecăreţii.
De-a lungul Festivalului puteai auzi de la franceză, engleză până la maghiară şi alte limbi, promovarea de care s-a bucurat Electric Castle se vede că a fost făcută ca la carte.
Castelul beneficia deja de un nou acoperiş, proaspăt renovat, organizatorii donând o parte din câştigul festivalui spre reabilitarea acestui frumos şi impunător monument.
La scena mare se făceau probe aşa că m-am dus glonţ la scena de reggae unde Irie Warriors prestau de zor iar dub-ul curgea melodios din difuzoare.
Akua Naru a fost primul concert la care am luat parte, îmi doream nespus să o aud live pe această artistă. Şi ea ne-a demonstrat că şi femeile ştiu să facă hip hop bun şi de calitate. Odată cu piesa, Poetry, noi publicul i-am declarat dragoste veşnică.
Au urmat Dub Pistols, cu un concert exploziv, piese cu influenţe reggae, jungle, d'n'b, mai vechi sau mai noi au ţinut publicul în priză pînă spre finalul concertului.
Vuiet mare în jur şi o nerăbdare molipsitoare deoarece pe scenă se pregăteau să urce cei care ştiu să ne facă Pielea de Găină, adică Subcarpaţi. In acel moment îmi ziceam doar în cap,'' Doamne să nu vină Delia acum...să mai întârzie un pic'' însă telefonul sună şi du-te Natty şi iesei fete în cale. Ea venea practic şi cu cortul şi de asemenea trebuia să îmi recuperez rucsacul din boscheţi. După o altă scurtă rătăcire, căci doar mă cheamă Natty Ned, ajungem în camping, punem cortul cu grijă şi dunga din nou la muzică. Căutarea cortului într-o mare de Quechua de toate culorile era o altă provocare căreia trebuia să îi faci faţă de vroiai să dormi şi tu liniştit.
Revenind la scena mare mai prindem o piesă Subcarpaţi şi aşteptăm nerăbdători ca aceasta să fie luată cu asalt de Ninja şi Yolandi, adică Die Antwoord. Aştia-s nebuni, nu sunt duşi la biserică'' aud că comentează o tipă moldoveancă, de lângă mine.
Pe Dory îl pierdem prin mulţime dar cu ajutorul mai multor, prieteni cunoscuţi atunci pe loc, îl strigăm în cor şi reuşim să îl regăsim. Un alt tip o strigă cu patimă pe Yolandi de zor, însă întrucât aceasta întârzie să apară, numai îl aud ''Fuck you Yolandi! şi dus a fost! :)
Ninja apare într-ul final, dă drumul rap-ului şi Yolandi apare şi ea la scurtă vreme. Aceştia în treninguri portocalii, cu un demon pe spate dau startul nebununiei. Ulterior li se alătură 2 dansatoare costumate în fantome. Ulterior am aflat că Yolandi a adus pe scenă şi un penis uriaş, gonflabil. Tot acest show, năstruşnic, ieşit din comun dar şi scandalos deopotrivă dacă eşti mai conservator, se doreşte a fii şi un semnal de alarmă, pe care cei 2 fraţi vor să îl tragă, referitor la nivelul de trai şi problemele cu care se frământă confraţii lor din Africa de Sud. Nu am putut asista decât la trei piese semnate Die Antwoord deoarece la scena The Wall (scena reggae) urmau să urce King Shiloh.
Aceştia mi-au uns sufletul cu piese dub dar şi piese roots reggae, liniştite şi aşezate. La un moment dat un tip vine şi mă întreabă : ''Cine-s băieţii de pe scenă ?''..când ei sunt defapt, cu devărat seniori :)
Am mai zăbovit un pic la această scenă unde cred că mi-am petrecut mai bine de trei sferturi din timpul festivalului. E greu când te prinde microbul reggae, că nu mai scapi de el.
Am mai dat o tură pe la The Stables, unde avea loc un silent party cu 3 dj ce mixau consecutiv, ascultătorului revenind-ui plăcerea de a alege canalul şi genul preferat.
Oboseala acumulată de pe drum şi-a scus cuvântul astfel că, ne-am îndreptat spre ale noastre culcuşuri.
Ziua a doua. Căldura din cort ne-a dat trezirea şi pe jumătate adormiţi fuga la duş la înviorare. Chiar dacă n-am făcut armata, am putut realiza ce înseamnă aceasta, prin duşul de 5 minute cu apă rece ca gheaţa. Cafeaua de dimineaţă ne-o beam la un magazin din apropierea festivalului, iar în timpul zilei aveai de ales între diferite workshop-uri, tolăneală în hamace sau dat huţa pe leagăne.
Ploaia a încercat să ne pună beţe în roate însă am primit pelerine şi preţ de o oră am dansat necontenit şi la Dance Garden.
Tot acolo îl zăresc spre Dex, dau fuga spre el şi dau peste două beri ale unui tip, care şi le lăsase jos pe iarbă.'' Două ore am dansat lângă ele, s-a răţoit la mine şi nu mi le-a vărsat nimeni până când ai venit tu...'' I-am cumpărat într-un final alta şi am căzut la pace.
De la ora 16:00 ne-am prezentat la The Mill, unde Undoo, ca un profesor veritabil ne-a explicat ce avem de făcut şi ne-a lăsat să şi mixăm câte două piese de fiecare. A fost prima oară când am avut şi eu ocazia să mă joc un pic la platane. Apoi a urmat o sesiune cu publicul iar spre final a fost o plăcere să mă văd din nou cu Krem căruia ulterior i s-au alăturat Doc şi Pietonu, totul culminând cu un freestlyle de zile mari.
La Main Stage am prins puţin din prestaţia celo de la The Freestylerz urmând ca apoi să luăm o mică pauză deaorece pe scenă urmau să urce nimeni alţii decât Thievery Corporation.
Pe Wikipedia stilul lor este prezentat în următorul mod : ''Thievery Corporation este un duo format din Rob Garza și Eric Hilton, doi producători americani de excepţie ce compun o muzică electronică diversă, cu caracter organic, cu multiple influenţe stilistice retrospective pe care le îmbină într-o manieră eclectică şi elegantă. Inspiraţia lor se bazează pe elemente retrospective din bossa-nova, jazz, dub, reggae, funk, muzică orientală, afro-beat, shibuya-kei, soul, psychedelic, pe care le distilează în concepte moderne precum downtempo, trip-hop, acid-jazz, reggae. O bună parte din piesele lor au un tempo mediu, dansabil, fiind marcate în acelaşi timp de tonalităţi relaxante, de o eleganţă sofisticată.''
Şi cu mâna pe inimă recunosc că a fost unul dintre cele mai încărcate de emoţie concerte la care am putut să iau parte până în momentul de faţă. Ambianţa creată de aceşti magicieni ai sunetului a fost incredibilă, dacă închideai ochii deja simţeai aproape că levitezi. Dacă vrei relaxare atunci ascultă Thievery Corporation!
Pe scena Electric Castle însă pe lângă acel sitar care suna întradevăr divin, s-au perindat cel puţin 6 sau 7 vocalişti/e, fiecare cu o prestanţă şi un caracter aparte. Cu fiecare acord simţeam că îmi picură în suflet lapte şi miere deopotrivă iar pe buze mi-a rămas blocat un zâmbet, preţ de mai bine de o oră şi jumătate.
Puternicele accente din muzica reggae şi cei doi artişti cu dred-uri şi palarii cochete, create în stil oriental m-au cucerit pe deplin.Numele lor însă a rămas până în momentul de faţă un mister, poate mă ajută cineva cu acest aspect. :)
De două ori au fost rechemaţi pe scenă de cele aproape 30 de mii de suflete şi de fiecare dată s-au întors parcă cu şi mai multă pasiune.La final întreaga scenă era plină ochi aproape de oameni întrucât cei din public au fost ajutaţi să urce şi să danseze şi ei pe scenă. Dacă m-am întrebat vreodată cum sună muzica din rai, acum îmi e clar, Thievery Corporation de acolo vin, pe mine m-au câştigat pe deplin!
După Thievery numai bine au intrat la The Wall cei care au în spate 30 de ani de muzică şi anume : Channel One Soundsystem.
Şi de ce vibe am putut să avem parte...Prin muzica lor şi mesajele paşnice de pace şi iubire, aceştia au ţinut o foarte strânsă legătură cu publicul. Chiar am rămas plăcut surprins de marea de oameni ce au venit să îi asculte. M-a amuzat de asemenea momentul în care, Jah T după ce a făcut câteva reglaje şi-a îndreptat atenţia spre cel care se ocupa cu sunetul şi i-a spus ''This is how a real sound shoud soud'', punând-ul puţin la punct pe respectivul individ.
Ras Kayleb în timpul show-ului a atras atenţia publicului spunându-le : ''We are at Electric Festival but electricity is artificial, the real energy is inside each and every one of you''. Poate la anul vor venii cu un Sound System adevarat, atunci să vezi vibraţii pozitive.
M-am întors la cort doar în ideea de a-mi lua o bluză însă am căzut lat şi somn de voie. Pentru mine clar a fost cea mai reuşită seară a festivalului.
A treia zi. Deja era sâmbătă şi noi pierdusem noţiunea timpului. Practic ne doream să intrăm într-o buclă atemporală şi să rămânem acolo forever. Puţină panică mi-am luat când am realizat că era deabia începutul celei de a treia zi şi ultimele mele token-uri se duseseseră cu o noapte în urmă pe o porţie de cartofi şi doi mici. :) Oricum mai aveam prieteni, nu îmi făceam griji iar scumpul meu văr fiind mai econom decât mine, mă bazam pe el să mai salveze din bani. Preţurile însă trebuie să recunosc că au fost decente, pentru orice buzunar.
In acestă zi majoritatea sau delectat cu urmărirea bikeri-lor ce se încălzeau prin sărituri, pentru concursul ce urma să aibă loc spre seară sau dansând pe ringul de dans din cadrul vagaonului amenajat de către Booha Bar
Tot în acea zi am primit şi cel mai simpatic compliment din partea Deliei : Tu eşti clovn la cap! :)
După masă m-am prezentat din nou la şcoala de dj-ală, am făcut primele scratch-uri din viaţa mea şi l-am mai ascultat încă o dată pe neobositul Krem, căruia i-au sărit în ajutor Pietonu, Afo dar şi Bălan, pentru o altă sesiune de rime pe loc. Câştigătorul concursului şi a cursului de dj-ala marca Artskul ce se va ţine din toamnă din nou în Bucureşti a fost desemnat în persoana lui Slim Rocka, un foarte talentat dj din Cluj.
Seara am prins puţin din Bonobo care suna bine însă m-am retras la scena de reggae unde bunul meu prieten King Julien împrăştia de zor vibraţii pozitive.
Au urmat unul dintre selectorii de la Mungos Hi Fi însoţit de maşinăria de vibe denumită Solo Banton. El s-a distrat de minune alături de public şi a întreţinut atmosfera mai bine de o oră şi jumătate. Puţini artişti se pot lăuda cu o dicţie şi un joc de cuvinte, aşa cum îl are Solo Banton. Piese noi şi vechi, majoritatea digital ne-au făcut să zburdăm până spre dimineaţă iar la final să ne pară rău că s-a terminat totul parcă prea repede.
Au urmat Blazing Vibesoferindu-ne o porţie sănătoasă de dancehall îmbinat cu hip hop, urmaţi fiind de Sara Alexander la butoane. A fost singura dimineaţă în care am reuşit să prind răsăritul în picioare, mândru fiind nevoie mare de aşa performanţă. Pe la vreo 06 am dat şi eu într-un final bir cu fugiţii.
A patra zi. Ultima zi din festival a fost practic şi cea mai grea, eram aproape un zombi ce încerca cu greu să îşi mai păstreze din rezervele de energie întrucât mai avea încă o noapte de rezistat, pe baricade.
Poveşti, glume cu ceilalţi prieteni ce i-am cunoscut din Sibiu şi leneveală toată ziua, ne-am mai amânat din amorţeală.
Au urmat Şuie Paparude, ce au deturnat din nou festivalul, aratând încă o dată cât sunt de iubiţi pe bună dreptate de către public. M-am bucurat mai ales să îl văd din nou pe Miki, live la butoane. Dobrică era cel cu ''mâinile în aer'' iar Bean cel care hrănea publicul neâncetat cu energie vie bazată pe sunet calibrat, proaspăt scos din aparat.
Krak & Smack şi-au făcut şi ei treaba iar surpriza a venit în momentul în care organizatorii s-au decis să facă o rocadă, l-au schimbat în program pe Dub Fx adus în locul lui Rusko, cu Gramatik.
Ca să mă trezesc întradevăr am avut nevoie de un show ca al lui Dub Fx .Acesta a cântat multe piese în premieră de pe cel mai recent album al său însă finalul său a fost unul apoteotic, cu câteva piese d'n'b ce m-au scurtcircuitat şi m-au făcut să dansez ca un bezmetic, până la final.
De la Gramatik am prins din păcate doar începutul deoarece a trebuit să revin la reggae deoarece prietenul meu Gregory G Ras de la Riddim Colony urma să cânte acolo, când am ajuns eu, el îşi făcea probele de sunet.
Showul său a fost o bombă cu energie, publicul dansând pe ritmurile acestuia până la epuizare.Surpriza a venit şi aici când Dub Fx aflat în public a fost chemat pe scenă pentru a cânta împreună o piesă.
Rupţi fiind de oboseală am păşit din nou în lumea visului. :)
Oboşiţi dar fericiţi am părăsit Castelul Electric pe la amiază. Doi ţigani te îmbinau cu căruţele lor să te ducă pînă la gară cel puţin. Unul dintre ei ce e drept îţi oferea şi confort deoarece în căruţă avea două fotolii destul de comode.
Felicitări organizatorilor, celor de la Boiler şi Booha College care au dat dovadă că dacă se lucrează cu profesionalism, multe lucruri minunate se pot face şi la noi în ţară.
Mi-ar fii plăcut să îi prind show-ul lui Gramatik în totalitate, cel a lui Shiver, Forreign Beggars, K-lu & Sauce etc, dar poate la anul.
Şi poate la anul se va aduce un Sound System autentic la scena de reggae şi poate se crează o scenă separată doar pentru hip hop, asta ar fii chiar blană.
Urcatul Feleacului cu rucsacele în spate a stors din noi şi ultima picătură de energie. Am mai prins o maşină pînă în Mediaş însă pe drum ghinion, un accident ne-a ţinut blocaţi în trafic mai bine de o oră. Din Mediaş ne-a aşteptat fratele meu cu tiru şi spre miezul nopţii am ajuns într-un final şi acasă.
La anul negreşit voi fii din nou acolo, trăind din plin visul denumit Electric Castle, dacă nu în calitate de selekta, cum îmi doresc, cel puţin ca şi petrecăreţ!
